Businessul Florea Grup din județul Alba, deținut de frații Marcel și David Florea, și-a majorat rezultatele financiare din 2020, susținute mai mult de divizia de construcții, în condițiile
Grup BCR a înregistrat în primul trimestru din 2026 un profit net de 602 milioane lei (118 mil.euro), în scădere de la nivelul de 742 milioane lei în perioada similară din 2025, în
Mihaela Mitescu, director trezorerie în cadrul Altex Grup, spune că a fost mai dificil de accesat finanțări sau linii de credit de la bănci din martie 2020 până în prezent, însă această
Anterior, el a ocupat aceeași poziție în cadrul Grup Șerban Holding, companie antreprenorială românească activă în mai multe domenii din agricultură, fondată de Nicolae Șerban,
Omnia Europe, producător de amidon care a deschis în 2022 o fabrică în Medgidia după o investiție inițială de 78 de milioane de euro, a fost principalul exportator din domeniul pr...
Raportul este rezultatul unui amplu proces participativ desfășurat pe parcursul unui an, implicând peste 10 voluntari care au organizat consultări de tip focus grup cu aproape 100 de
„Vom căuta fie parteneri care să investească alături de noi, fie să mai construim niște soluții prin care să achiziționăm și apoi să listăm câte un grup, astfel încât să putem genera
Grup Șerban Holding, companie antreprenorială fondată de Nicolae Șerban, activă în mai multe domenii din agricultură, continuă investițiile în dezvoltare și are în plan, pe lângă
Grup Șerban Holding (simbol bursier GSH), cel mai mare business antreprenorial din agricultură listat la BVB, vede cu optimism anul acesta prin prisma prognozelor climatice, după ce
Membrii TechAngels, cel mai mare grup de investitori de tip business angel din România, intenționează ca anul acesta să facă investiții în valoare totală de circa 3,5-4 milioane de