RBS Bank România, fosta ABN Amro Bank România intrată pe piață în noiembrie 1995, va înceta să mai existe în actuala formă de filială bancară aflată sub jurisdicția BNR, pentru ca din
Erste Group Bank (simbol bursier EBS) și Raiffeisen Bank International (RBI) – care controlează Banca Comercială Română și Raiffeisen Bank România, două dintre cele mai puternice instituții
Avocații de la RTPR Allen & Overy au oferit consultanță juridică sindicatului de bănci format din ING Bank, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank în legătură cu
Societatea de avocatură Dentons a oferit consultanță unui sindicat de bănci format din Erste Group Bank, Raiffeisen Bank International, Raiffeisen Bank România și Banca Comercială Română
Liderii globali au fost SUA și China, țări în care s-au montat într-un an turbine eoliene cu o capacitate apropiată de cea a întregului sistem energetic din România.
Rata șomajului din SUA, cea mai mare economie a lumii, nu va ajunge probabil la 6% înainte de 2016, a declarat în fața congressmenilor președintele Rezervei Federale (Fed), Ben Bernanke
Cea mai importantă bancă centrală din lume, Fed din SUA, a început să pregătească piețele financiare pentru creșterea dobânzilor la dolari, astfel încât investitorii să nu fie luați
Despre pericolele care pândesc economia americană s-a scris mult și se va scrie deoarece SUA sunt, poate, cea mai importantă țară pentru economia mondială și pentru sectorul financiar