Andrei Pop și Radu Jlobnițchi, doi ghizi montani care lucrează în project management, au creat Up The Mountains, o inițiativă prin care cei doi organizează drumeții de grup.
ceea ce privește rata plecărilor angajaților, în acest sector fluctuația de personal fiind de peste 26%, potrivit rezultatelor unei cercetări realizate de firma de consultanță în management
pe proprietăți rezidențiale în București, vinde obligațiuni de 20 de milioane de euro, cu scadență la 4 ani, prin plasament privat, subscrise integral de fonduri aflate in co-management
Ministerul Dezvoltării, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional, simplifică procesul de evaluare, selecție și contractare, urmând să fie semnate contracte
dezvoltarea de noi proiecte, alături de zona Orhideea, unde deja noul pol prinde contur, atrag atenția dezvoltatorilor de proiecte rezidențiale care vin cu apartamente atât pentru management
Alexandru Blemovici, care a condus timp de 13 ani fabrica de componente auto Schaeffler din Brașov, va prelua din acestă lună conducerea departamentului ’’Supply Chain Management &
Oana Manole (34 de ani), cu o experiență de 12 ani în management și consultanță spa, spune că marja de profit pentru un centru spa este de 5%-10%, însă poate ajunge și la 25%-30% în
Vertivi Management (fosta Novensys), companie locală specializată în integrarea de soluții IT&C aflată în prezent în insolvență, a obținut anul trecut afaceri de 1,5 milioane lei, echivalentul
Lucian Isar, președintele CFR SA, compania care administrează infrastructura feroviară din România, la care a fost instituit management privat anul acesta, spune că obiectivul este