Lucrările de reabilitare au presupus creșterea cu aproximativ 900 mp a suprafeței utile, precum și a locurilor disponibile de la 70 la 234, dar și dotarea cu echipamente specifice desfășurării
Reziliență (PNRR), ce presupune achiziționarea a 27 de microbuze electrice destinate transportului elevilor din localitățile din mediul rural.
’’Această nouă investiție va fi extrem de utilă
The five countries had until June 30, 2011 to implement the EU Directive 2009/109 as regards reporting and documentation requirements in the case of mergers and divisions.
Oltchim a intrat în procedură de insolvență în ianuarie 2013, iar consorțiul format din Rominsolv SPRL și BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.
În acest context, ajutorul unui broker de credite este considerat util și foarte util de cei mai mulți (94%) dintre cei care apelează la serviciile unui astfel de consultant.
♦ Această investiție a fost gândită și pentru a veni în sprijinul micilor fermieri, astfel încât aceștia să poată avea acces, în timp util, la produse pentru plante în cantitățile