Grupul East este alcătuit de 5 companii, cea mai mare fiind East Grain SRL, care se ocupă de trading de cereale, plante oleaginoase, materii prime furaje și îngrășăminte.
Cel mai mare acționar, cu aproape 70%, este compania Romerica International SRL, care potrivit datelor Termene.ro este controlată de Petre Miluț (80%) și Andrei Carol Stieber (20%).
Lăsând la o parte unitatea SRI, topul e dominat de jucători tradiționali pe acest segment: ETA2U din Timișoara, AROBS din Cluj și Bittnet din București.
În cadrul Earthlings Gourmet SRL, compania care operează NoMoMoo, noii acționari au intrat recent, așa că pe platforma de analiză termene.ro, acționari figurează Elena Licsandru și
BRD s-a clasat pe locul trei într-un top realizat de organizația Factors Chain International (FCI), după criteriul performanței serviciilor de factoring internațional din ultimii cini
A pornit în 2008 cu un PFA, pe vremea când era încă studentă, dar, pentru că a crescut și și-a dorit să fie prezentă la târguri internaționale de modă, a trecut la SRL.