fost inițial sesizat de echipa IT a companiei, care a luat imediat măsurile de oprire a sistemelor, de deconectare de la internet și anunțarea reprezentanților KPMG Restructuring SPRL
Cerințele pentru rol cuprind cunoștințe solide SQL și cel puțin un limbaj de programare, experiență practică cu serviciile Azure, înțelegerea conceptelor de bază ale datelor și modul
lei, în condițiile creșterii continue a soldului de disponibil de lichidități, care a ajuns la peste 120 de milioane lei (…)“, a spus Cristian Gavril, reprezentant al EuroIn-sol
), acoperind peste 25 de specialități, printre care medicină de familie, pediatrie, reumatologie, gastroenterologie, neurologie, cardiologie, psihiatrie, urologie, dermatologie și ORL
Adunarea creditorilor Elcomex IEA SA a aprobat în luna martie planul de reorganizare realizat de administratorul judiciar PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services SPRL în colaborare
Bursa de Valori București (ELF26), a anunțat că Tribunalul București a admis cererea companiei de deschidere a procedurii generale a insolvenței, desemnând BDO Business Restructuring SPRL
dezvoltare de produse, iar portofoliul său de peste 100 de produse acoperă cele mai importante arii terapeutice din divizia Consumer Healthcare (digestiv & metabolic, respirator & ORL