este un concept diferit și nu ar trebui să le confundăm, la fel cum confidențialitatea este un alt concept, a declarat Konstantinos Stavropoulos, Head of Product Management, AI & Data
Compania a anunțat miercuri o cifră de afaceri de 6,81 miliarde lei în primele nouă luni din 2023, în scădere cu 37% față de perioada similară din 2022, și un profit net de 2,16 miliarde
Impact Developer & Contractor (simbol bursier IMP), primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București, va beneficia, din data de 28 septembrie 2023, de servicii de Market
Propunerea a fost adoptată cu votul afirmativ al acționarilor reprezentând 92,18% din capitalul social și 99,99% din voturile exprimate, arată compania.
ASF, Autoritatea de Supraveghere Financiară, a aprobat documentul de ofertă publică de preluare obligatorie a societății Ves SA Sighișoara, inițiată de Chimsport SA Cluj-Napoca pentru
Cu colosul american Carlyle în spate, Black Sea Oil & Gas a devenit al treilea cel mai mare producător de gaze din România, cu o pondere de 10% în total după începerea exploatării din