Compania a avut în S1/2018 cel mai abrupt declin al profitabilității din rândul celor 13 emitenți ai BET, profitul net al operatorului telecom scăzând cu 53%, la 66 mil. lei, ceea ce
Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, Federația Națională Sindicală Alma Mater, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar (FNAP-IP) și Consiliul Național al
Fondul Național de Garantare stabilește regulile pentru amânarea și eșalonarea la plată a dobânzilor la creditele ipotecare ale persoanelor fizice afectate de pandemia COVID-19, rolul
Drepturile salariale ale întregului personal din învățământul preuniversitar nu vor fi diminuate, deci nu este vorba de șomaj tehnic sau șomaj, cum s-a vehiculat în presă”, a declarat
Vineri la ora 13.07, în sistemul Bursei de Valori București a fost înregistrată o tranzacție de tip DEAL cu 3,37 de milioane de acțiuni Prebet Aiud (simbol bursier PREB), producăto...
rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, inclusiv suma rezultată din emisiunile de euroobligațiuni ale
Pandemia, cu cele mai mari provocări economice postbelice pe care le-a adus, a scos în evidență rolul celor mai importante bănci centrale ale lumii în salvarea economiilor, dar
Spre comparație în primele două luni ale anului trecut, din rândul celor 16 acțiuni 12 erau pe plus și 4 pe minus, iar acest lucru chiar dacă Bursa românească venea după cea mai dură