Start-up-ul local Retargeting.ro, care le oferă comercianților online o soluție software prin care își pot îmbunătăți vânzările prin personalizarea ofertelor pentru clienți și monitorizarea
După izbucnirea crizei economice, BCR a pierdut un milion de clienți și a redus aproape la jumătate numărul angajaților, în timp ce ritmul de ajustare a sucursalelor a fost mai lent
Trei antreprenori locali produc la Târgu Mureș, județul Mureș cosmetice și bunuri de îngrijire a locuinței în valoare de 10 milioane de lei. Compania Romchim, fondată în urmă cu ci...
„Clientul nu are nevoie de conducte, ci de energie. Conductele sunt din secolul trecut. Să aduci conducte în zonele rurale este una dintre cele mai neinspirate idei.
fost declarată neconstituțională de judecătorii Curții Constituționale, astfel că singura soluție pentru debitorii în franci pentru reducerea poverii creditului rămâne negocierea directă
IFN-urile) înscrise în registrul special al BNR aveau la sfârșitul primului semestru aproximativ 83.000 de debitori, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, cu circa 3.000 de clienți
Unele bănci și-au bugetat pentru anul acesta creșteri de două cifre ale vânzărilor pe anumite segmente de creditare, dar rămâne de văzut unde vor găsi clienți.