bursier ALW), care deține brandul Allview, a raportat pentru anul 2024 o cifră de afaceri la nivel consolidat de 131 mil. lei, minus 2 mil. lei față de anul precedent, dar profitul net
Compania antreprenorială Arobs Transilvania Software, cel mai mare emitent din sectorul IT listat la Bursa de Valori București, a încheiat primul semestru din 2024 cu un profit net
În același timp, remarcă BNR, influența exportului net a continuat probabil să se amelioreze în acest trimestru, în condițiile în care, în luna iulie, variația anuală a exporturilor
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător de hidrocarburi din România, estimează pentru 2025 un profit net de 3,4 miliarde de lei, în scădere cu 17% față de cel din 2024
România, a raportat pentru primele nouă luni din 2024 venituri operaționale de 30 mil. lei la nivel individual, în scădere cu 18% față de aceeași perioadă din 2023, în timp ce profitul net
Grupul UniCredit din care face parte UniCredit Bank România, a terminat primele trei luni din 2025 cu un profit net de 2,8 mld. euro, în creștere cu 8,3% față de perioada similară a
Broker, companie de brokeraj aflată în top 10 cei mai mari jucători de pe piața locală, recent listată pe piața AeRo la Bursa de Valori București, a încheiat anul 2024 cu un profit net
Electro-Alfa International a obținut anul trecut un profit net de 36,1 mil. lei (7,3 mil. euro), mai mare cu 85,2% față de anul precedent, când compania a realizat un câștig net de
Așadar, în aprilie 2024 salariul mediu net din sectorul de intermedieri financiare, cu excepția activităților de asigurări și a fondurilor de pensii, a ajuns la 10.069 lei, în creștere