Transportatorul aerian Blue Air, cea mai mare companie aeriană cu capital privat românesc, controlată de antreprenorul Cristian Rada, solicită guvernului să permită continuitatea activității
Sistemul bancar românesc se află pe ultimul loc în regiune când vine vorba de ponderea creditelor ipotecare ale populației în Produsul Intern Brut (PIB), în condițiile în care finanțările
Sectorul bancar românesc funcționează foarte bine, iar 2022 a fost un an foarte bun, însă 2023 nu va fi la fel de bun ca anul trecut pentru că, din cauza inflației mari și a dobânzilor
Sistemul bancar românesc merge pe un trend foarte bun în acest moment, iar economia nominală este în cea mai bună formă din 2008 încoace, însă bancabilitatea are două mari griji: insuficiența
Sistemul bancar românesc a revenit în luna iulie pe excedent de lichiditate, după ce în iunie intrase pe deficit, astfel că BNR a redevenit debitor net în raport cu băncile comerciale
Dobânzile încă mari și continuarea creditării au adus în primul semestru (S1) din 2025 un profit net de 7,43 mld. lei pentru sectorul bancar românesc format din 31 de bănci, conform
Fuziunile din sectorul bancar românesc vor duce la reducerea competiției pe piața creditelor ipotecare, având în vedere și faptul că băncile care vor dispărea din piață odată ce vor
Symphopay, fintech românesc specializat în soluții de integrare a plăților, face un pas strategic către sectorul bancar prin lansarea platformei ONE, o suită tehnologică nouă dezvoltată
Ziarul Financiar organizează astăzi a cincea ediție a ZF Bankers Summit, un eveniment unde bancherii și analiștii discută despre situația la zi a sistemului bancar românesc, încotro
noul președinte al Asociației Române a Băncilor (ARB) și CEO al CEC Bank, își propune ca în cei trei ani de mandat, pe lângă creșterea încrederii clienților în sistemul bancar românesc