primul semestru al anului curent a scăzut cu aproximativ 70% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, de la 5,7 miliarde de lei la doar 1,7 miliarde de lei, în timp ce numărul SRL-urilor
Compania Deloitte Tehnologie SRL are un capital social de 446.000 de lei (100.000 de euro) și este controlată prin intermediul a două companii înregistrate în Cipru (Deloitte Central
partea autorităților, prin imposibilitatea de-a face o previzionare pe termen mediu și lung din cauza schimbărilor legislative (…)”
Grupul Belladonna se compune din cinci SRL-uri
Compania Leonardo SRL din județul Bihor, controlată de antreprenorul Florin Panea, care opera retailerul de încălțăminte cu același nume, a intrat în faliment în primăvara lui 2015,
În timpul mandatului său, veniturile Google Bucharest SRL s-au triplat, de la 5 milioane de lei în 2011 la 16 milioane de lei în 2014, potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe.
De altfel, elvețienii au preluat titlurile de la Florentin Banu (15,5%), Banuinvest SRL, companie controlată tot de antreprenor (9,5%), și de la Mărioara Mercescu (25%).
Indicatorul – înmatriculări de persoane fizice și juridice – include firme de tip SRL, SA, dar și PFA-uri, întreprinderi familiale, fiind un instrument care redă fidel
O altă solicitare a Fondului de Pensii Administrat Privat NN se referă la aprobarea contractării serviciilor Ernst&Young Assurance Services SRL sau ale unui alt auditor autorizat