Astfel, toate cele 125 de magazine Altex și Media Galaxy din Capitală și din țară sunt dezinfectate și igienizate integral, o dată la 48 de ore, iar programul unităților este flexibil
Piața media din România a rezistat crizei din acest an, iar bugetele totale de publicitate investite s-au menținut la aproximativ același nivel cu cel din 2019, cu cea mai mică scădere
companiile din sectorul industrial au operat cele mai mari creșteri de salarii, astfel că ținta inițială stabilită la 5,6% pentru industrie a fost depășită, iar salariile s-au majorat în medie
Astfel, productivitatea angajaților români a crescut cu 68% în această perioadă, de la o medie de 7.700 de euro per angajat în 2005 la o medie de 12.900 de euro per salariat în anul
Economia României a crescut în T1/2021 depășind toate așteptările analiștilor, cu un avans de 2,8% față de T4/2020. Comparativ cu T1/2020, în primele trei luni din 2021, PIB-ul a s...
Footprints AI, care a dezvoltat o platformă de retail media prin care ajută retailerii offline să identifice noi clienți potențiali și să le anticipeze comportamentul de consum prin
Acțiunile OTP Bank Group, cea mai mare bancă comercială din Ungaria și unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare din Europa Centrală și de Est, s-au apreciat cu 7,5%