Președintele EY și-a exprimat „regretul” că frauda care a dus la prăbușirea Wirecard nu a fost descoperită mai devreme de firma sa de audit, și a spus că firmele din Big 4 vor îmbunătăți
Două dintre sindicatele de la ALRO SA Slatina au declanșat conflictul de muncă, susținând că angajații au primit o majorare salarială de 7 lei pe zi, adică „o jumătate de pâine, 250
Un producător important chinez de microprocesoare a înregistrat o creștere puternică a acțiunilor pe bursa din Hong Kong pe fondul posibilității ca decizia sa de a se delista de la
ce a reușit să depășească haosul economic provocat de un împrumut acordat de China ca parte a inițiativei noului Drum al Mătăsii, împrumut valorând aproape o cincime din economia sa
Ministrul ungar al afacerilor externe Peter Szijjarto a declarat că țara sa va recurge din nou la gazele rusești dacă Exxon Mobil nu va decide până în luna septembrie dacă va investi
Germania, Franța și Polonia promovează planuri menite să faciliteze mari fuziuni în Uniunea Europeană, după ce blocul a respins o alianță propusă în acest an între Siemens AG și Alstom SA
Statul român are, prin orice instituție a sa, acțiuni la 57 de companii listate la Bursa de Valori București, dețineri în valoare totală de 26,8 miliarde lei, potrivit calculelor ZF
Statul român are, prin orice instituție a sa, acțiuni la 57 de companii listate la Bursa de Valori București, dețineri în valoare de 26,8 mld. lei, potrivit calculelor ZF făcute pe
Telus Corporation (T-TSX; NYSE-TU) și subsidiara sa Telus International – unul dintre cei mai mari furnizori globali de servicii BPO (business process outsourcing) anunță finalizarea
Producătorul sud-coreean de baterii Samsung SDI se pregătește să-și extindă operațiunile din God, Ungaria, achiziționând aproximativ trei hectare de teren între fabrica sa existentă