O echipă de specialiști în tranzacții ai PwC România a acordat asistență fondului de investiții Mitiska REIM, specializat în piața imobiliară, în tranzacția prin care a vândut cele
Banca Transilvania (BT) intenționează să-și construiască de la zero un nou sediu central în Cluj, într-o clădire de birouri de aproape 20.000 de metri pătrați, conform unor surse de
Autoritățile române ar trebui să sprijine relocarea șomerilor în zone în care cererea pentru forță de muncă este foarte mare, unde se înregistrează șomaj negativ, este de părere Ovidiu
Dezvoltatorul imobiliar Iulius Group, deținut de antreprenorul Iulian Dascălu, face în Iași primul proiect rezidențial din portofoliul său, care se află chiar în apropierea celei mai
Dezvoltatorul imobiliar Globalworth și-a redus valoarea cu 37% în cursul ultimului an, până la 955 de milioane de euro, ceea ce poziționează compania pe locul 29, coborând astfel zece
Zona centrală a Bucureștiului mai are de recuperat pentru a ajunge la nivelul altor capitale europene din punct de vedere imobiliar și al traficului pe care noile construcții sau localuri
Emanuel Poștoacă, fondatorul dezvoltatorului imobiliar Nordis Group, afirmă că în această perioadă oamenii au tendința de a investi în produse cu venit pasiv, precum camere de hotel