Potrivit unui anunț publicat luni la BVB, Curtea de Apel Fourth Circuit din Virginia a admis la data de 24 noiembrie 2020 cererea Reclamanților de renunțare la apelul formulat cu privire
La ediția din 2019, cea de-a cincea, în line-up-ul festivalului Untold apar unii dintre cei mai cunoscuți artiști ai momentului – Armin van Buuren, Martin Garrix, David Guetta
Mai exact, 6 din 10 persoane intervievate au admis că au comis cel puțin o abatere rutieră, în timp ce 4 din 10 respondenți declară că nu au încălcat nicio regulă de circulație, potrivit
Executivii companiei au admis că Moderna efectuează cu greu tranziția dinspre cercetare și dezvoltare către furnizarea unui produs aflat la mare căutare peste tot în lume.
Este adevărat, 60% este plafonul maxim admis pentru datoria publică ca pondere în PIB, însă economiștii consideră că un nivel de îndatorare între 45 și 50% din PIB este deja o linie
energie, a anunțat piața de capital că, în ceea ce privește cererea de arbitraj a lui Oleg Burlacu, fost membru al Consiliului de Supraveghere, Centrul de Arbitraj de la Viena a admis
Contractele vor fi de tip acord cadru, cu o durată de 12 de luni, și au o valoare maximă estimată cumulată de 24,25 milioane de euro, volumul minim admis fiind de 120.000 de unități
Afacerile menționate în leg ear fi putut aplica o cotă redusă de TVA de 5% asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri și servicii:
1. serviciile de alimentare