În urma tranzacției, care așteaptă avizul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), activele totale aflate în administrarea Certinvest vor crește cu peste 15% și vor depăși 200
Administrare Fiscală (ANAF), directorii executivi ai direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București se numesc în funcție de către președintele ANAF, cu avizul
Asigurătorul este condus de Nicoleta Radu-Neacșu, care, potrivit unor informații obținute de Mediafax, a primit avizul autorității de supraveghere a pieței asigurărilor pentru a ocupa
Tranzacția a ajuns deja pe masa Consiliului Concurenței, care ar urma să dea avizul favorabil în termen de circa 40 de zile dacă dosarul de preluare este complet.
cazul în care procesul de recrutare continuă și cu alte etape, interviuri, trebuie să ne asigurăm că așteptările financiare ale candidatului se încadrează în bugetul companiei și să evităm
„Dacă Marea Britanie se va decide să rămână, evităm cel mai pesimist scenariu, însă ne vom regăsi în situația în care Marea Britanie va solicita implementarea noilor condiții negociate
În 2014 au primit avizul de exercitare a profesiei 22.533 de membri persoane fizice și juridice, dintre care 16.871 de experți contabili, 1.882 contabili autorizați și 3.780
În replică, premierul Victor Ponta susține că avizul negativ pe care consiliul l-a dat proiectului menționat este firesc, dat fiind că instituția a fost creată în timpul lui Traian
În perioada 2000-2005, firma de audit și consultanță KPMG și-a dat avizul pentru situațiile financiare anuale ale băncii centrale, Deloitte a preluat „ștafeta“ pentru trei ani, în intervalul