Analiștii anticipează ascensiunea cursului spre 4,7 lei/euro
Horia Braun,
economistul-șef al BCR
Deși credem în continuare într-o tendință de depreciere nominală pe termen mediu
În același timp, sectoarele bine reprezentate pe bursa noastră – energie, utilități, financiar – au performat bine și la nivel global”, spune Horia Braun, director general al Erste
b) plătitorul dividendelor: (i) este constituită ca SR; SA, SCS, SCA, SNC sau are forma de organizare a unei alte persoane juridice aflată sub incidența legislației române și (ii) plătește
THR Marea Neagră mai are în administrare 18 restaurante, trei aqua parkuri și patru baze de tratament și anume Complex Bran-Brad-Bega, Hora, Balada și Sirena cu o capacitate totală
Cei doi antreprenori controlează pe lângă agenția de turism și pensiuni, la Snagov au pensiunea Casa de Lago, la Bran dețin pensiunea Hanu Oierilor, iar în Poiana Țapului au Vila
Compania are în portofoliu mărci de bere precum Heineken, Silva, Ciuc Premium, Golden Brau și Neumarkt și mărci de cidru precum Strongbow, Old Mout Cider, Livada Secretă și Cidru Mândru