Scăderile înregistrate în ultimele două zile de Bursa de Valori București nu vin nicidecum ca o surpriză, după ce piața locală de capital a atins noi maxime prin prisma indicelui de
Anul 2021 a fost cel mai bun an din istoria Bursei de Valori București, atât prin prisma numărului de companii listate cu obligațiuni și acțiuni, cât și prin atingerea unor noi maxime
investitorii prezenți pe piața locală de capital ar putea alimenta dinamica Bursei de Valori București, care poate continua trendul pozitiv de anul acesta, când a marcat deja multiple maxime
“Nu se poate pune un preț pe durere sau suferință, dar este bine să existe o grilă”, afirmă avocatul Marius Diaconeasa, de la Diaconeasa, Marica și Asociații.
Perioada maximă de derulare a acestui program de răscumpărare expiră în data de 6 august 2016. Programul de răscumpărare are drept scop reducerea capitalului social.
La începutul lunii, grupul și-a convocat acționarii pentru a vota o majorare de capital social, într-o singură etapă, cu suma maximă de 34,6 mil. lei, prin emiterea unui număr maxim