Mai multe grafice și tabele din domeniul macroeconomie Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Materialul a apărut în ediția din 7 decembrie 2020 a Ziarului Financiar.
România va primi în exercițiul financiar 2021 – 2027 fonduri de coeziune de 27 mi miliarde de euro, cu 8% mai mult (2 mld. euro) decât în exercițiul financiar curent, 2014 – 2020.
Brandul finlandez Nokia este din nou „regele” pieței de telefoane mobile din România, cu cea mai mare cotă de vânzări în 2017, de aproximativ 40%, însă numai pe segmentul mobilelor
Având o experiență de 20 de ani în cadrul companiei, Dana Constantinescu va conduce echipa de management a GSK România, urmărind continuarea dezvoltării businessului și alinierea strategiei
România este una dintre cele mai importante țări pentru Ericsson, atât din punctul de vedere al numărului de angajați și al centrelor deschise cât și al potențialului de business cu
România este o piață și o economie pregătită pentru adopția pe scară largă a unor servicii de plată mobile, cu telefonul, a declarat Daniel Döderlein, fondator și CEO al companiei norvegiene
TBI Bank, instituție bancară care operează în România și Bulgaria, parte a grupului internațional de credite de consum 4Finance înregistrat în Luxemburg, și-a extins operațiunile în
Din cele aproape 7,5 milioane de gospodării din România, peste 2,6 milioane de gospodării au copii în întreținere, ceea ce reprezintă 35% din numărul total de gopsodării, potrivit datelor