O categorie de investitori inițial subestimată în ceea ce privește rolul în finanțarea statului român, dar care în ultimii ani a demonstrat că puterea financiară stă în numărul mar...
În această lună a fost oficializată o nouă schimbare a Clasificarării Ocupațiilor din România (COR) prin introducerea a șapte noi ocupații conform Ordinului comun al Ministerului Muncii
director financiar în cadrul Kaufland România, urmează să preia conducerea departamentului de resurse umane de la nivelul întregului grup german care numără circa 130.000 de angajați în șapte
Cele mai mari 1.000 de companii din România au obținut anul trecut afaceri de 567 mld. lei, fiind responsabile de jumătate din businessul românesc. Dependența economiei față de juc...
O treime din totalul pieței de fuziuni și achiziții din prima jumătate de an a stat în mâinile celor mai mari zece acorduri, care au avut o valoare cumulată de 345 mil. dolari, po...
își administrează bine sezonalitatea, prin infrastructură - grajduri puse la punct și furaje bine controlate - astfel încât producătorul nu are probleme cu aprovizionarea cu lapte
Rețeaua de centre de jocuri electronice de tip slot machine Max Bet vrea să se extindă în afara Capitalei, având în plan deschiderea a șapte locații noi în 2017, cu un buget de investiții
Rompetrol Rafinare, Mittal Galați și Fabrica de Lapte Brașov a grupului grec Tyras sunt cei mai mari trei exportatori români în Grecia, arată datele furnizate de INS, care însă nu precizează