Producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) a informat piața de capital cu privire la constituirea unui depozit la termen, fără prelungire, la Exim Bank.
AcȚiunile Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România și cea mai performantă acțiune din structura indicelui bursier BET, au înregistrat în ședința de
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, și-a majorat profitul cu 59,4% în prima jumătate a acestui an față de perioada similară a anului trecut, ajungând la
Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, a aprobat prelungirea cu două luni a mandatelor directorului general, directorilor generali adjuncți
Nuclearelectrica (SNN) și Transgaz (TGN), companii controlate de statul român și ale căror acțiuni intră în structura indicelui principal BET, au avut luni adunările generale ale acționarilor
Nuclearelectrica și Conpet Ploiești au în această săptămână ultima strigare pentru investitorii care vor să fi remunerați cu o parte din profiturile pe 2019 ale acestor companii, adică
Un investitor care ar fi mizat la începutul anului pe acțiuni Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România, ar fi avut la finele lunii august un randament
Nuclearelectrica, indicele societăților de investiții financiare de la București, indicele principal al bursei de la Viena și aluminiul au fost în 2017 doar câteva din investițiile
Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România, afișează o evoluție a prețului acțiunilor de 57% în perioada ianuarie-septembrie, cea mai mare creștere