dominată de branduri străine, singura companie românească care își face loc în top zece după cota de piață este Leonardo, un retailer de încălțăminte construit de antreprenorul orădean Florin
precum și contractul semnat cu grupul Carrefour pentru închirierea unui spațiu de 11.000 mp din cadrul viitorului mall Veranda Obor au fost transferate de familia omului de afaceri Florin
Florin și Adriana Abrudan, doi antreprenori din Cluj, au decis să pună pe picioare în urmă cu circa șase ani firma Artizanat Tradițional, în urma unei investiții inițiale de 3.000
Executivul român Florin Trandafirescu a preluat începând de astăzi conducerea Unilever South Central Europe, care reunește un total de opt țări dintre care cea mai importantă este România
Cu teoria despre agrobusiness învățată în facultate și cu practica din ferma familiei, dar și cu know-how-ul părinților, tânăra generație care va prelua frâiele agriculturii își propune
derulat privatizarea Cupru Min și reprezentanți ai companiei canadiene Roman Copper, prevederile acordului urmând să fie făcute publice săptămâna viitoare, a declarat șeful OPSPI Florin
afaceri George Copos, proprietarul grupului Ana Holding, cu activități în turism, industrie și imobiliare, a discutat ieri în cadrul emisiunii ZF Live alături de analistul financiar Florin
, „clienți“ pentru școlile de afaceri din România, interesul managerilor români din mediul public pentru programe de educație de tip MBA fiind aproape inexistent, este de părere Florina
, cât și pentru firmele care se ocupă de programare, în condițiile în care livrările pot avea decalaje de până la câteva luni între deadline și finalizare, a declarat la ZF Live Florin
Florin Ianul, fondatorul companiei Modular Plus, s-a născut la Bistrița-Năsăud, dar a prins rădăcini la Sibiu, unde a ajuns inițial pentru un job, iar apoi a rămas ca antreprenor