Swiss Capital, cel mai mare broker independent, cu 19% cotă de piață în anul pandemiei, se pregătește să aducă la bursa de la București compania Transport Trade Services (TTS), cel
Boromir, o afacere înființată acum trei decenii de Constantin Boromiz, împreună cu prietenul său Mircea Ureche, fratele său Gheorghe Boromiz și cumnatul George Frîntu, ajunge la o...
Aquila, controlată de antreprenorii Cătălin Vasile și Alin Dociu, pregătește venirea la Bursa de la București printr-o ofertă publică inițială (IPO) prin care vrea să-și majoreze capitalul
Mihai Chișu, unul dintre cei mai vechi analiști de pe piața de capital locală, consideră că stimulii financiari își vor face simțită prezența în continuare, lucru care va menține piețele
Fiindcă nu mai avem dreptul de a decide majorarea de capital cu ridicarea dreptului de referință, atunci această operațiune – majorare de capital cu creanță – trebuie să fie însoțită
Investitorul Petre Lică spune că este investit în SIF-uri și blocat în ele chiar de când activează în piața de capital locală, adică de aproximativ 15 ani, și că speră încă să reintre
Bineînțeles, este vorba și de inflația ridicată și de economisirea pentru copii”, spune Jana Brodani, director executiv al Asociației Pieți de Capital din Cehia.