1.700 miliarde dolari, a anunțat în august că unul din șefii de investiții ai celei mai mari subsidiare a fost concediat pe fondul unei anchete a Securities and Exchange Commission (SEC
numele de Banca de Credit Industrial și Comercial, devenind Finansbank (în 2000) și apoi, în 2007, în urma unui proces de rebranding, primind numele de Credit Europe Bank (România) S.A
propune reconversia urbană a unei suprafețe de aproximativ 40.000 metri pătrați, situată în centrul orașului Brașov, pe un teren ce a aparținut anterior fostei platforme industriale IUS S.A
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare
doua jumătate a lunii martie 2017, respectiv după rămânerea definitivă, prin neapelare, a hotărârii privind deschiderea procedurii de faliment împotriva societății Carpatica Asig S.A
Sarkk S.A, compania care deține franciza brandului american Tommy Hilfiger pe piața locală, a fost fondată în 1998 și acum este distribuitorul exclusiv al brandului pe piețele
Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania S.A., la numerele
♦ Avraham Marian Cioceanu, Asociația Bio România: Presiunea agriculturii pe mediul înconjurător se poate reduce eficient și rapid cu o singură condiție – schimbarea mentalității