important actor din sector după cifra de afaceri, și-a relocat sediul central în clădirea de birouri SkyTower, cea mai înaltă din România, deținută de Raiffeisen Property Holding Internațional
că va ajunge la nouă zboruri săptămânale pe ruta Cluj-Napoca – Varșovia, capitala Poloniei, din sezonul de vară 2025, potrivit unui comunicat de presă transmis de Aeroportul Internațional
la TImișoara, l-a recrutat pe Remus Moraru, fost head of e-commerce la WizzAir, pentru poziția de Chief Marketing Officer, obiectivul noului manager fiind extinderea la nivel internațional
București urmează a fi deschis în prima parte a anului viitor, mai exact în primul trimestru din 2025, spune pentru ZF Simon Casson, CEO al Corinthia Hotels, lanțul hotelier internațional
Nici săpun solid ori lichid sub brand internațional. Iar când vine vorba de creme și produse de machiaj, singurii care au activități de fabricație pe plan autohton sunt românii.
Compania de finanțări Mogo România, parte a grupului fintech internațional Eleving, s-a relocat într-un birou de circa 1.000 de metri pătrați în proiectul Business Garden Bucharest
Dacă japonezii care dețin lanțul internațional de magazine 7-Eleven preiau într-un fel sau altul Zabka sau doar intră în acționariat, ei vor permite accelerarea expansiunii unui