Rețeaua globală Mindshare, parte din Grupul WPP, devine partener principal al Unilever pentru servicii de media, pe plna global și local, în urma finalizării procesului de selecție,
Daniel Farmache deține în prezent funcția de Deputy CEO al grupului alcătuit din Electrogrup SA, Direct One SA, Netcity Telecom SRL, Nova Power & Gas SRL și WESEE SRL.
Achiziția, prin intermediul companiei Inspire Asset Management SRL, la care Iulian Stanciu are o deținere de 100%, a fost realizată la Bursa de Valori București, acolo unde Foraj Sonde
Vânzător a fost Argo Property Management SRL, iar tranzacția este consemnată în cartea funciară.
Terenul ar fi fost ultimul activ pe care grupul Argo îl mai deținea în România.
;Facility Management, precum și Romkatel SRL, Bog’Art SRL și Allied Engineers Grup SRL”, se arată într-un răspuns al ANCOM remis la solicitarea MEDIAFAX.
Avem clienți de pe 5 continente pe zona de microlearing, însă pentru a face acest business să ‚explodeze’ avem nevoie de o finanțare din partea unui partener strategic.
Tranzacția, a cărei finalizare tranzacției este estimată pentru anul acesta, după primirea aprobării Consiliului Concurenței, a fost intermediată de BT Capital Partners, divizia de
Producătorul de cabluri electrice Romcab Târgu-Mureș (MCAB), controlat de omul de afaceri Zoltan Proszer prin intermediul firmei Sadalbari SRL, va majora cu 14 milioane de lei o linie