precum cea a Spaniei, Italiei sau a Franței, este de părere Lucian Buzdugan, directorul fermei de 55.000 de hectare a TCE 3 Brazi din Insula Mare a Brăilei.
Cel mai mare randament mi l-au adus acțiunile Aquila, peste 24%“, spune Rareș Mihăilă.
Investitorul a fost prezent în cadrul ediției din 5 iulie a ZF Deschiderea de Astăzi.
Start-up-ul local MetaTags, care dezvoltă o soluție IoT pentru monitorizarea transporturilor mărfurilor de valoare mare, se află în căutarea unei finanțări de minimum 20.000 euro,
„La fel cum fiecare proiect nou pe care îl dezvoltăm este diferit de celelalte, conceptul Cărturești din RIVUS va fi unul al premierelor: mai mare, mai divers, mai antrenant, un spațiu
Producția de struguri din acest an este mai mare cu 10-15% decât cea din anul agricol precedent și trece de un milion de tone, cantitate record realizată doar în anii 2017 și 2018,
Retailerul alimentar Kaufland, care a raportat oficial un număr de peste 17.700 de angajați la finalul anului trecut, a rămas și în 2016 cel mai mare angajator din economie, potrivit
Soții Mihaela și Cătălin Cismaș din Satu Mare au început încă de acum trei ani să traseze conturul propriei clinici medicale, dedicată sănătății mintale, pornind de la profesia de medic
Efortul financiar a fost mare dar ne-a permis să abordăm pacienți oncologici, cu boli autoimune, cardiaci, pacienți cu afecțiuni neurologice și boli degenerative“.