„Pasagerii au primit asistență la sol, conform Regulamentului EC261/2004 privind drepturile pasagerilor, iar apoi au fost preluați de o altă aeronavă și transportați către destinație
Dennis Muilenburg, CEO-ul Boeing, a declarat că este încrezător că aeronavele Boeing 737 MAX se vor putea ridica de la sol până la începutul lunii octombrie 2019, dar a recunoscut pentru
Exploatărilor li se opun părți din comunitățile locale din motive care țin de protejarea mediului, în timp ce unele autorități avertizează că pădurile vor fi culcate la pământ și apa din sol
Rompetrol Well Services are 165,8 mil. lei capitalizare și este controlată în proporție de 73% de kazahii de la KMG International, în timp ce ING Luxembourg KJK Balkan Holding SARL
Investiția prevede înființarea unui incubator de afaceri sectorial în domeniul industriilor creative în municipiul Odorheiu Secuiesc, pe o suprafață de teren construită la sol de peste
Răzvan Lefter este managing partner al RSL Capital Advisors și membru în Consiliul Director al Sphera Franchise Group, care operează brandurile KFC, Pizza Hut, Taco Bell).