Cel mai cunoscut produs din portofoliul Nea Ellada sunt sucurile AGROS, dar alături de ele mai sunt uleiul de măsline sau dulciuri tradiționale grecești.
Astăzi, portofoliul de produse este dedicat 90% mireselor care aleg brandul românesc de pantofi pentru ziua nunții, dar tot ele și revin de obicei pentru pantofi de zi cu zi.
Anul 2026 este de așteptat să vină cu o creștere a investițiilor, care va fi datorată, printre altele, stabilizării mediului economic, după ce anul trecut s-a dat startul unei noi ere
În ceea ce privește cifra de afaceri a companiei din România, Bitdfender SRL, aceasta a ajuns la 44,5 mil. euro, iar profitul net a fost de circa 2,5 mil. euro, a mai spus Talpeș.
Compania Diferit SRL este deținută de Petri Nicolae, fost inginer al Regiei Autonome a Domeniului Public, și soția sa Daniela Denisa.
laurențiu.cotu@zf.ro
Romcab are 68,5 milioane de lei capitalizare și este controlată în proporție de 69% de Sadalbari SRL, companie în insolvență controlată în proporție de 91,8% de Motoplus Paneuro SRL
„Admite cererea de suspendare provizorie formulată de Sadalbari SRL, în reorganizare judiciară, prin administrator special în contradictoriu cu AJFP Mureș.