Concurența din zona de sănătate privată, existența unei facultăți de medicină, dar și serviciile medicale de stat bune pot transforma Brașovul într-un furnizor regional de servicii
Subsidiara locală a companiei Infosys, specializată în furnizarea de soluții și servicii IT în regim outsourcing, una dintre cele mai mari companii de profil din India, a înregistrat
Totuși, atunci când vrea să beneficieze de servicii decontate în baza contribuțiilor plătite, accesul este dificil, listele de așteptare pentru investigații pe bilet de trimitere se
Comerțul internațional de bunuri a avut în ianuarie (an/an) un deficit de 2,1 mld. euro, iar exportul/importul de servicii un excedent de 1,1 mld. euro.
Compania High-Tech Systems & Software (htss), specializată în furnizarea de servicii software de business, are ca obiectiv pentru anul în curs să ajungă la pragul de 40 de milioane
Acest serviciu este și mai valoros în contextul în care am introdus recent plățile instant și tranzacțiile se efectuează în timp real”, explică Florin Brănici, Director Digital Banking
Ștefan Nanu și-a început cariera în 1998 în Ministerul Finanțelor, tot la departamentul de Trezoreria Statului și managementul datoriei publice. A evoluat treptat până la funcția...
Mastercard și Microsoft au anunțat că lucrează la dezvoltarea unui serviciu care le va permite consumatorilor să introducă, să controleze și să distribuie datele de identitate așa cum