Română de Fotbal a inaugurat în anul 2021 Academia Națională de Fotbal, iar de anul trecut instituția de formare a profesioniștilor din domeniu are un parteneriat cu formatori din Belgia
această scădere deja înregistrată cât de important a fost și în continuare va rămâne acest program Rabla, având în vedere că toate celelalte țări inclusiv Germania, țările nordice, Belgia
acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei
* Decizia Consiliului nr. 2014/263/UE din 6 mai 2014 de numire a unui membru belgian
Din consorțiul Nabucco fac parte BOTAS (Turcia), OMV (Austria),Transgaz (România), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), FGSZ (Ungaria), OMV și GDF SUEZ (grup franco-belgian).
lege promovat pentru a pune în acord actuala Lege a educației cu decizia Curții Constituționale, care a declarat neconstituțională prevederea referitoare la modul de predare al religiei
fondată de omul de afaceri Alexander Hergan, a oprit lucrările la o clădire de birouri situată în apropierea Pieței Obor la stadiul realizării parcării subterane, în timp ce grupul belgian
Grupul LPP, activ în moda mass market cu cinci branduri printre care Sinsay și Reserved, a închiriat 80.000 mp de suprafață logistică de la dezvoltatorul belgian WDP, urmând a finaliza