parțial de modificarea negativă nerealizată a valorii juste a participațiilor clasificate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în principal aferentă deținerii în OMV Petrom SA
Forbes a anunțat că estimarea sa privitoare la averea americancei Elizabeth Holmes s-a bazat în întregime pe participația de 50% pe care Holmes, în vârstă de 50 de ani, o deținea în
În altă ordine de idei, grupul Telekom a actualizat lista membrilor din Consiliul de Administrație pentru operațiunile fixe de pe pagina sa web, adăugându-l și pe Radu Puchiu, secretar
Mama tânărului, în vârstă de 30 de ani, este cea care a chemat serviciile de urgență după ce l-a găsit pe Gilbert în camera sa cu un pistol alături, potrivit WSJ.
atingând un nivel record pe piețele internaționale, după ce banca centrală a Elveției a decis să renunțe la plafonul minim de schimb valutar, de 1,2 franci/euro, considerând că existența sa
„Pe lângă experiența sa importantă în domeniul vânzărilor, Adela va aduce un plus în echipa de management a Romanian Software datorită competențelor pe care le-a dobândit în poziții
Vedeți mai jos mesajul ING pentru clienți:
Va informam ca astazi, 10 septembrie, orele 13.00, sistemul de stocare a datelor a inceput sa genereze erori in operare.