, lumea este mai interesată să investească bani într-o cultură de nișă cum este aceasta, care aduce venituri substanțiale, de 30 de ori mai mari decât cheltuielile cu înființarea sa
Firma care a aplicat pentru ajutorul de stat poartă denumirea Paper Invest SA.
Vladimir Cohn este unul dintre cei mai puternici și totodată discreți antreprenori români.
operațiunea notificată nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața romȃnească sau pe o parte a acesteia și nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa
Experiența sa internațională extinsă și faptul că el cunoaște bine piața din România reprezintă avantaje de neegalat”, a declarat Christophe Guille, General Manager, Senior Vice President
20.09.2018 privind revocarea membrilor consiliului de administrație și numirea de noi membri ai consiliului de administrație, conform solicitării acționarului majoritar Electroargeș SA
AT&T Inc., principalul acționar al CME, susține planurile companiei.
”După cinci ani de creștere susținută, compania se află în cea mai bună situație din istoria sa.
Sursa citată a mai precizat că iraelienii de la Elbit Systems Ltd. au dat în judecată Ministerul Apărării și Avioane Craiova SA, contestând faptul că producătorul de armament a eliminat
.
“Conform misiunii asumate, CEC Bank continua sa sustina proiectele romanesti care contribuie la dezvoltarea economica, la crearea si mentinerea locurilor de munca.