Rompetrol Rafinare (RRC), compania care administrează cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, se bazează anul acesta pe o cifră de afaceri netă de 2,29 miliarde de dolari, după
Averea netă combinată a fondatorilor gigantului online Alphabet (Google) a atins valoarea record de 80,9 miliarde de dolari, în creștere cu 43 de miliarde de dolari față de luna aprilie
Mediplus, Farmexpert, Farmexim, Fildas și Polisano, cei mai mari distribuitori locali de medicamente, au înregistrat anul trecut profituri nete cumulate de peste 210 mil. lei, în
Fondul de obligațiuni Erste Bond Flexible Ron, cel mai mare din piață, a înregistrat o scădere de 454 milioane de lei în luna iunie a activelor nete, până la 6,6 miliarde de lei
Băncile locale operează pe zona creditării imobiliare la o marjă netă de câștig de 2,26%, acest nivel fiind ce la mai scăzut din regiune cu care România se compară, a declarat Sergiu
Companiile de stat sunt cele mai mari beneficiare nete până acum ale măsurii menite să protejeze locurile de muncă luate în pandemiei, supranumită 60/40, relevă o analiză a datelor
Gigantul rus din sectorul gazelor Gazprom Neft intenționează să investească 1,4 miliarde de dolari în Serbia până în 2025, a anunțat președintele rus Vladimir Putin în cadrul unei vizite
România, subsidiara locală a grupului francez cu același nume, specializat în furnizarea de servicii de consultanță și dezvoltare software, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri netă
Compania israeliană de dezvoltare imobiliară AFI Europe a înregistrat în primul semestru venituri operaționale nete de circa 20 de milioane de euro, în creștere cu 8,4% față de aceeași
Compania israeliană de dezvoltare imobiliară AFI Europe a înregistrat în primul semestru venituri operaționale nete de circa 20 de milioane de euro, în creștere cu 8,4% față de aceeași