Telekom România Mobile, fostul Cosmote România, operator parte a grupului german Deutsche Telekom, a închis anul 2022 cu un număr mai mare de clienți și un profit operațional în creștere
Nu trimiteam opinia asta la care tot mosmondesc de anul trecut daca nu vedeam declaratiile lui Adrian Sarbu, care a reluat ceea ce unele manuale de istorie spun cu jumatate de gura,
eram reporter la agenția de presă Mediafax, am fost trimis să iau un interviu lui Răzvan Temeșan (foto), președintele BRCE-Banca Română de Comerț Exterior, cea mai mare bancă din România
Cel mai prestigios săptămânal de business din lume, The Economist, estimează o creștere economică de 1,5% pentru România anul viitor în suplimentul tradițional din decembrie The World
El subliniază că, deși există o cerere mare și toate condițiile pentru a atrage nomazi digitali, obstacolele birocratice fac ca România să fi emis doar 10 vize de n…
„Am reușit să extindem în ultimul an portofoliul nostru cu 800 MW operaționali de energie verde din care 629 MW în urma acordului semnat cu Evryo Power (CEZ România).
Agenția de rating Moody’s a îmbunătățit ratingul privind depozitele pentru 10 bănci din 4 țări, Croația, Georgia, Ungaria și România, potrivit informațiilor anunțate de agenție.
Impetum Investments S.A. a listat miercuri pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București două emisiuni de obligațiuni corporative în valoare totală de 5,18
electrocasnice premium Miele are ca obiectiv să-și majoreze businessul local cu 50% în următorii trei ani, urmând să ajungă astfel la o cifră de afaceri de 15 milioane de euro în România