Analiștii iBanFirst consideră că actualul consens în ceea ce privește dinamica inflației este prea optimist și că majoritatea băncilor centrale vor fi obligate să înăsprească ratele
Segmentul companiilor fintech a înregistrat o creștere spectaculoasă în Europa Centrală și de Est în ultimii ani, reunind peste 600 de firme de profil, în condițiile în care cele mai dinamice
Indicele BET – de referință pentru piața de capital din România – înregistra o creștere modestă la debutul ședinței de tranzacționare de joi, 12 februarie, respectiv 0,04%, potrivi...
Anul trecut, România a fost una dintre piețele din segmentul CEE extins cu cea mai dinamică evoluție a primelor brute subscrise, au transmis reprezentanții Vienna Insurance Group (VIG
În dinamică an/an, volumul vânzărilor din comerțul cu amănuntul a decelerat de la 13,4% în decembrie la 11,1% în ianuarie, cel mai redus ritm din iulie 2017.
„Considerăm că sectorul energetic va rămâne unul dintre cele mai dinamice domenii, cu oportunități semnificative de dezvoltare dincolo de zona energiei regenerabile.