Directorul Medicover spune că este în etapa în care caută oamenii potriviți care să conducă clinicile și că extinderea trebuie să țină cont de costuri și de amplasare.
„Chiar și pozițiile de entry level din farma sunt foarte specializate și așa se explică salariile mai mari, pentru că nu poți compara activitatea unui angajat din call center cu cea
de circa 1,5 miliarde de euro, dintre care mare parte din active sunt pe piața locală, printre acestea numărându-se proiecte de retail precum Mega Mall, Promenada, Vulcan Value Center
Tot anul trecut au fost finalizați 40.000 mp în Log Center Mogoșoaia, lângă București, cu investiții care erau estimate, la începutul lucrărilor în 2015, la 32 de milioane de euro.
În ceea ce privește proiectele alocate diviziei dedicată soluțiilor de infrastructură IT (CGMSC – Cegeka Global Managed Services Center) acestea s-au axat mai mult pe management
În foarte multe situații absolvenții de școli profesionale pot câștigă triplu față de un absolvent de facultate care lucrează într-un call-center“, a spus Corina Gonteanu, marketing
Printre firmele care au anunțat că renunță la autorizațiile de punere pe piață pentru anumite medicamente se numără Ranbaxy, norvegienii de la Nycomed Pharma, francezii de la Clintec
pentru creditele neperformante ale celor de mai sus fără să aibă vreo posibilitate de protest decât plata la timp, pentru că altfel sună telefonul de la bancă sau de la vreun call-center