Bankerii pot să spună din experiența lor ce merge și ce nu merge la programenele de investiții, unde o parte de finanțare vine de la stat, pe lângă creditul bancar.
Compania locală Holotech Studios, specializată în dezvoltarea de soluții software cu ajutorul tehnologiei de realitate augmentată, a obținut o finanțare de 2 mil...
Supraveghere Financiară (ASF) a publicat strategia pentru următorii trei ani, pe partea de bursă ieșind în evidență promovarea finanțării prin piața de capital pentru companiile de stat
Astfel, pentru licitația de titluri de stat scadentă în ianuarie 2022, statul s-a împrumutat cu 408 mil. lei, în linie cu nivelul programat, în contextul în care volumul total al cererii
Volumul total al cererii pentru aceste titluri de stat a fost de 1,59 mld. lei, din care ofertele competitive au totalizat 1,58 mld. lei, iar cele necompetitive 12,5 mil. lei.
De la preluarea președinției UE, Bulgaria a insistat în repetate rânduri că vrea să adere la zona euro cât mai curând, însă ultimele rapoarte ale Comisiei Europene și Băncii Centra...
AHK România (Camera de Comerț Româno-Germană), este de părere că partidele ar trebui să aibă în planul de guvernare și măsuri pentru reformarea și profesionalizarea aparatului de stat
♦ După ce în iunie BCR devenea lider pe piața titlurilor de stat, în iulie și august s-a schimbat situația, UniCredit urcând pe locul 1 ♦ Dealerii mari de pe piața titlurilor de stat