El a menționat că orice industrie poate implementa inteligența artificială în cadrul companiei, iar în funcție de industrie există grade diferite de adopție a tehnologiei.
Audi, deținut de VW, a anunțat recent că ar putea construi o fabrică în SUA. VW vrea la rândul său să-și construiască propria uzină în SUA pentru marca Scout.
Înainte de a intra sub umbrela Molson Coors, Bergenbier a fost deținut de fondul de investiții CVC, care în 2009 a cumpărat StarBev, proprietarul InBev România, de la cel mai mare
În premieră anul trecut cifra de afaceri a Automobile Dacia SA a depășit-o pe cea a OMV Petrom SA, cea care a deținut anterior titlul de cea mai mare companie din România.
Printre atribuțiile unui auditor intern se numără efectuarea de misiuni de audit intern în domeniul utilizării tehnologiei informației și comunicației, participarea la activitatea de
Angajații Apple au lucrat ani buni la realizarea tehnologiei și avem patente pentru protecția proprietății intelectuale”, au spus reprezentanții companiei Apple.
Acest lucru mi s-a reconfirmat de curând când am primit cele mai recente date ale noastre care ne-au arătat că, în cazul ratei de adopție a tehnologiei contactless, România a reușit
Aplicația oferă posibilitatea de înrolare a cardurilor cu ajutorul tehnologiei NFC pentru clienții persoane fizice care dețin carduri Libra emise sub sigla Mastercard.