2018 este anul în care, din Satu Mare, România, un milion de plite încorporabile Electrolux au ajuns într-un milion de bucătării din întreaga lume. Acesta a reprezentat un moment d...
PepsiCo, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața băuturilor răcoritoare, l-a numit pe Adrian Lăcătuș în poziția de commercial senior director pentru Balcanii de Est, începând
Leonhard Georg Pfeffer, 62 de ani, a preluat funcția de director general și administrator al Automobile Bavaria, iar Michael Schmidt, președinte și acționar, rămâne în continuare și
Alexandrina Marinova, un manager bulgar care lucrează din 2015 pentru grupul croat Orbico în Bulgaria, a fost numită director general al distribuitorului de bunuri de larg consum
Lanțul de patiserii Fornetti l-a numit pe Cristian Andrei (36 de ani) în funcția de director general în locul lui Toth Csaba, care a deținut această funcție timp de cinci ani.
este o investiție pe termen lung, pentru că valoarea brandului crește, iar un brand nu se construiește în două luni, atunci se pot pune doar bazele, a spus Adrian Docea, creative director
Domnule președinte al Senatului României, domnule prim-ministru al Guvernului României, doamnelor și domnilor, dragi cititori ai Ziarului Financiar. În numele Ziarului Financiar aș...
Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București a inițiat un proces intern de selecție a candidaților pentru funcția de director general, ce va fi desfășurat în perioada următoare