Aquila Part Prod Com, cea mai mare companie din grupul Aquila din Ploiești (județul Prahova), a devenit noul lider al sectorului de distribuție a bunurilor de larg consum (FMCG - fast
Aquila Part Prod Com, cea mai mare companie din grupul Aquila din Ploiești (județul Prahova), a devenit noul lider al sectorului de distribuție a bunurilor de larg consum (FMCG - fast
Traderul de cereale și distribuitorul de îngrășăminte Belor România, o companie cu acționariat majoritar german, a ajuns la afaceri de 514,5 mil. lei (112,8 mil. euro) în 2017 - cei
Romanii au cheltuit peste 1,9 miliarde de euro anul trecut pe călătorii în străinătate, în creștere cu 3,6% față de anul anterior și aproape dublu față de 2009, arată o analiză a
Operation Sophia, misiunea militară europeană de oprire a migranților de la a traversa Mediterana, avertizează că peste 300.000 de persoane ar putea fugi în curând din Libia și traversa
Cu o experiență de peste 10 ani în cadrul companiei și roluri anterioare precum cel de director customer operation și marketing director consumer business unit, a contribuit la integrarea
Hyperfy, companie românească specializată în soluții de securitate, automatizare și inteligență artificială, a câștigat, prin Global Operation Center, companie din portofoliul său,
La rândul lui, Bogdan Popescu, managerul Complexului Nucet, care include Ferma agro-zootehnica Eragro Nucet SRL și fabrica de lactate Erbalact SRL, spune că statul trebuie să se implice
„În urmă cu doi ani, Telekom România a inițiat un program de transformare pentru a reduce complexitatea proceselor, prin redefinirea modelului operațional, având ca scop îmbunătățirea