„În prezent, avem aproximativ 200 de posturi deschise, pe care ne dorim să le ocupăm cu candidați calificați“, au declarat pentru ZF Transilvania oficialii companiei Emerson din
200 de companii din Marea Britanie au adoptat săptămâna de lucru de patru zile pe o bază permanentă pentru toți angajații lor fără o reducere a salariilor, relatează The Guardian.
Valoarea inițială a investițiilor este de cel puțin 200 milioane de zloți (47,10 milioane de euro), valoarea țintă ajungând până la 1 miliard de zloți în etapele ulterioare.
Jucătorii din comerțul modern vor scoate din buzunare în 2015 peste 200 de milioane de euro pentru deschiderea a peste 250 de magazine noi, majoritatea pe format mic de supermarket,
Grupul german Rewe va deschide în luna decembrie a acestui an 14 magazine în 13 județe din România, urmând a ajunge la 200, prag atins până acum de doar patru jucători din comerțul
Trei proiecte de centre comerciale cu o suprafață de peste 150.000 de metri pătrați vor fi ridicate în următorii trei ani în Timișoara, după investiții estimate de ZF la peste 200
Vânzările de frigidere, cea mai mare piață din categoria electrocasnicelor mari, estimată la 200 mil. euro anual, vor crește cu 3% în volum în 2015, acesta fiind al doilea an consecutiv
Marca Porsche a producătorului auto german Volkswagen încearcă să obțină daune de 200 milioane de euro de la compania soră Audi având legătură cu costurile implicate de manipularea
Sunt investiții atrase în valoare de 200 milioane de euro ce presupun crearea a 5.000 de noi locuri de muncă, 1.500 de persoane lucrând deja pentru companiile prezente în parc.