Roserv Oil este o societate nou-înființată care se va concentra pe dezvoltarea la nivel național de terminale logistice atât pe partea de containere, cât și pe depozite pentru produse
Ministerul Economiei a semnat, luni, 11 contracte pentru cofinanțarea din fonduri europene în valoare de 670 milioane de lei a unor proiecte de eficientizare a consumului de energie
Dezvoltatorul proiectului City Business Centre (CBC) Timișoara a încheiat două contracte noi de închiriere cu OMV Petrom și Expert Petroleum, care vor ocupa un spațiu de 750 de metri
PAID, compania care deține monopolul polițelor de asigurare obligatorie a locuințelor, avea la finalul lunii octombrie un portofoliu de 1,5 milioane de contracte în vigoare, în scădere
Grupul Teraplast Bistrița, cel mai mare procesator de PVC de pe piața locală, va contracta un credit de 13,5 milioane de lei (3 mil. euro) de la BRD pe o durată de 72 de luni
Cei câteva sute de mii de români cu credite în euro vor plăti în premieră dobânzi mai mici decât marjele de câștig din contracte după ce indicatorul de referință EURIBOR a intrat în
Clădirea de birouri Polonă 68, situată pe strada Polonă din centrul Capitalei, a ajuns la un grad de ocupare de 95%, cele mai recente contracte de închiriere anunțate fiind semnate
Raiffeisen Leasing a finanțat bunuri de 97,6 milioane de euro în 2011, valoare în creștere cu 84% față de 2010, și un număr de 1.975 contracte de leasing, se arată într-un comunicat
avocatură Boștină și Asociații obținut suspendarea unei hotărâri a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România (UNEJ) care le interzicea executorilor să încheie contracte
din iulie 2018, activitatea de construcții va înregistra în următoarele trei luni o creștere a volumului producției (sold conjunctural Ă18%) și o creștere moderată a stocului de contracte