Vom discuta și despre hiperconvergență cu partenerii noștri tradiționali de la Netapp dar și despre protecția datelor, recuperarea lor (împreuna cu partenerul nostrum traditional Commvault
Locuința pentru mine e un loc în care mă odihnesc și încerc să nu o transform în locul în care îmi trăiesc viața.
Fac de toate în funcție de persoanele din jurul meu.
♦ Misiunea de a aduce un CEO la Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, cea mai valoroasă companie de stat, se transfomă într-un fiasco de proporții ♦ După
Americanii de la Cargill, unul dintre cele mai mari grupuri globale de agrobusiness, au finalizat un proiect de 15 milioane de euro împreună cu operatorul portuar și transportatorul Transpor
Trăiam pentru tenis și cred că atunci am realizat că îmi doresc să transform această pasiune într-o carieră.
Cât de dificil a fost parcursul tău până în acest punct?
Autonom Rent a Car (închireri auto), Dedeman (retailer de bricolaj), Betty Ice (producție de înghețată), Salbac (producție de mezeluri), Fiterman Pharma (producție de medicamente), Transgor
registrul comertului (sau codul unic de inregistrare) – modificările pot privi sediul și denumirea, în principal;
b. forma societății: societățile pot fi cu răspundere limitată (SRL
atingem țintele din două motive: legislația nu se aplică la timp și există întârzieri majore pe partea de implementare“, a spus Bogdan Constantinescu, director general la Brai Cata SRL