„În anii de criză, din dorința de a realiza volume din vânzări cu orice preț, am constatat la o parte dintre mărcile prezente în România o politică dezastruoasă de preț și discount
care este, potrivit estimărilor agenției locale Initiative Media, de aproape șapte ori mai mică decât veniturile totale încasate de Google de la firmele din România.
Dezvoltarea infrastructurii, atât a drumurilor, cât și a căilor ferate, este o problemă-cheie a României care dacă ar fi rezolvată ar transforma România în 5-6 ani într-o țară mult
De 15 luni, Tatian Diaconu se află la conducerea Immochan România, divizia imobiliară a grupului de retail Auchan, fiind angajat pentru a înființa și dezvolta această companie pe piața
Alex Bratu, country manager pe România și Bulgaria în cadrul retailerului danez de mobilier și accesorii JYSK, spune că 25% din mobila din magazine provine de la producătorii locali
El va continua să conducă compania până la 1 iunie, când succesorul său va prelua acest rol“, au spus pentru ZF reprezentanții Coca-Cola HBC România.
afaceri de miliarde de euro și cu operațiuni la nivel mondial precum Lloyd Shoes, Ara sau Rieker au ales să investească milioane de euro în dezvoltarea de unități de producție în România
Bulgaria și România au decis suspendarea în totalitate a traficului fluvial pe Dunăre, din cauza ghețurilor plutitoare, anunță Ministerul bulgar al Transporturilor, citat de site-ul
Camelia Șucu, care deține afacerea cu mobilă de lux Class Living, este de părere că domeniile de viitor pentru investiții în România sunt agricultura și serviciile medicale.