Investigația va continua analiza privind posibilul comportament anticoncurențial al Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., respectiv facilitarea săvârșirii faptei
Daniel Farmache deține în prezent funcția de Deputy CEO al grupului alcătuit din Electrogrup SA, Direct One SA, Netcity Telecom SRL, Nova Power & Gas SRL și WESEE SRL.
portalul online al instanței de judecată în data de 16 ianuarie 2019, Tribunalul București a emis în data de 15 ianuarie 2019 o hotărâre prin care a condamnat societatea RCS & RDS S.A
mulțumim Grupului Accor pentru tot ceea ce am reușit să realizăm împreună pe piața industriei hoteliere din România”, a spus Radu Enache, CEO și Președinte al Continental Hotels S.A
valoare de 151,1 milioane lei companiilor Coskunoz Ma, Maspex România SRL (două proiecte), Mennekes Electric SRL, Heraeus România S.R.L, Electroprecizia Electrical Motors, CIA Aboliv S.A
Chimcomplex Borzești (CHOB), companie controlată de Ștefan Vuza, cu 6 miliarde de lei capitalizare, a anunțat luni dimineață pe bursă că este nevoita sa intre într-un program de restructurare