Tinmar Ind, cel mai mare trader privat de energie electrică din România, deținut de omul de afaceri din Câmpina Augustin Oancea, a semnat un contract pe un an pentru alimentarea ArcelorMittal
Producătorul de electricitate controlat de stat Hidroelectrica va încheia în ianuarie anul viitor un contract pentru achiziția unui sistem informatic de 1,7 mil. euro, care îi va util
Clădirile de birouri 4 și 5 deținute de AFI Europe România au ajuns la un grad de ocupare de 60% după încheierea unui contract de închiriere cu FotoNation, o companie care face parte
Noul contract-cadru intrat în vigoare, producția de medicamente, accesul la noi terapii, retailul farmaceutic în 2015, investițiile din serviciile medicale, dar și tendințele
Contestația depusă de compania Elsid Titu, una dintre firmele care au contract direct cu Hidroelectrica, împotriva măsurii luate de administratorul judiciar de aplicare a clauzei de
pieței locale de telefonie mobilă, le va oferi internet gratuit de vineri până duminică pe toată durata de 2 ani a contractului clienților care achiziționează sau prelungesc un contract
Transportatorul de țiței Conpet Ploiești (COTE), controlat în proporție de 58,7% de statul român, a încheiat pe o perioadă de trei ani un contract cu firma de consultanță și audit BDO
Cei nouă membri ai consiliului de administrație al băncii de stat CEC Bank vor fi selectați de firma de executive search Transearch în baza unui contract cu o valoare totală de 80.100
Ericsson ia în considerare disponibiliazrea a aproximativ 1.000 de persoane în Italia, aproximativ un sfert din forța de muncă locală, după ce a pierdut un contract de gestiune pentru