Investigația se referă la un posibil refuz al Regiei Autonome de a acorda accesul la infrastructura aeroportuară necesară prestării serviciilor de handling la sol pe Aeroportul Internațional
Astfel, se vor efectua lucrări de termoizolarea pereților exteriori, a planșeului și a plăcii peste sol, tâmplăria va fi schimbată integral, va fi modernizată instalația de încălzire
Totodată, noua cale de rulare paralelă cu pista va determina fluidizarea operațiunilor specifice desfășurate la sol.’’, se arată într-un comunicat de presă transmis de Aeroportul Internațional
La sol au fost găsite și fragmente de dronă, deteriorate în urma impactului. Poliția urmează să dispună expertize de specialitate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Între timp, a ieșit la iveală faptul că rezultatele de laborator au fost probabil interpretate greșit, conținutul natural de metale din sol fiind considerat o contaminare.
Sa se permita, prin modificarea legislatiei, ca obligatiunile corporative sa poata fi emise si de SRL-uri (ex in UK se poate, dar acolo chiar se pot multe & SRL-urile sunt forma
Compania norvegiană de consultanță și servicii IT Computas a devenit în luna decembrie acționarul majoritar al companiei românești Ascenta IT Services printr-o operațiune de majorare
aplicare (UE) nr. 1168/2013 al Comisiei din 7 noiembrie 2013 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Sal
Compania a raportat creșteri semnificative în ceea ce privește vânzările de îngrășăminte de sol, cu 45% mai mult decât în T1 2021, fertilizanții foliari (+38%) și produsele de biocontrol