Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații (ANCOM) a desemnat compania UTI Systems S.A. drept câștigătoare a licitației pentru realizarea aplicației online de comparare
În România există peste 7.000 de farmacii, dintre care 1.040 aparțin unor lanțuri de farmacii, iar restul unor farmaciști individuali, arată datele Consiliului Concureței citate de
Deși pare că piața mall-urilor începe să se anime iar, după deschiderea la Iași a Palas, România este departe de țări precum Rusia sau Turcia atunci când vine vorba de inaugurările
Potrivit estimărilor ZF, Regina Maria a ajuns la o cifră de afaceri de 35-40 mil. euro, în timp ce afacerea grupului suedez Medicover din România s-a situat la 38 mil. euro, nivel care
România este încă o țară dependentă de intrările de capitaluri din străinatate, iar tensiunile la nivel european, cumulate cu cele locale, sunt factori negativi în evoluția acestora
Crédit Agricole, al doilea mare grup bancar francez după active, vor înlocui până la sfârșitul acestei săptămâni sigla Emporiki de pe toate cele 29 de sucursale ale Emporiki Bank România
Rata mortalității infantile, unul dintre indicatorii care arată starea sistemului de sănătate dintr-o țară, a fost de 9,79 de decese la 1.000 de născuți vii în România, doar Moldova